Printre atatia spini...

Am crezut ca va fi usor...Am crezut ca voi putea sa razbesc...Am crezut ca merge sa traiesti si fara speranta, impunandu-ti doar niste reguli de genul "asa trebuie"...sau..."asa e mai bine"...Am crezut ca voi invata sa traiesc fara sa ma gandesc la tine, fara sa mai sper la tine, fara sa te mai iubesc...E foarte ciudat cum de fiecare data cand mintea mea te neaga cu disperare, inima mea te ia si mi te aduna din fiecare celula a fiintei mele...Retraiesc fiecare moment cu senzatii inzecite...Innebunesc? Construiesc eu ceea ce vreau sa iubesc? Stiu, inca mai sunt capabila sa stiu si sa simt (uneori atat de tare ca ma simt coplesita), ca nu ma insel! Tu erai prietenul meu cel mai bun...nu-mi amintesc sa fi fost altcineva...fugeam de acasa doar ca sa te vad, stiind ca esti bolnav...Te gaseam in pijamale, invelit pana la ochi in plapuma...Te ascundeai...Si acum te ascunzi...Insa nu mai stiu unde sa te caut...Daca ai avea curajul sa iesi din plapuma care te acopera si sa crezi in noi...
Stiu doar ca intotdeauna mi-a fost dor de tine! Nu ma saturam niciodata de universul acela magic ce se nastea din noi doi...Chiar si atunci cand ma alungai, chiar si atunci cand te plictiseai de tacerea mea, eu tot te voiam, mie tot imi era dor de tine!
Visez de multe ori ca e Revelionul! Insa de fiecare data parca petrecerea se desfasoara fara mine, se ciocnesc pahare, lumea e fericita...numai eu nu...Am zis ca asta inseamna un nou inceput dar...de fapt visele astea vor disparea in momentul in care voi ciocni paharul de sampanie langa cel pe care il iubesc. Va veni oare un alt revelion fara tine? Se va naste un alt inceput, din nou, fara tine? Va veni un alt an in care deznadajduita voi construi cu ramasite de speranta puterea de a merge mai departe?
"Printre atatia spini, cum sa-ti spun "te iubesc"???????"
Sa ma ierti daca iti tulbur nepasarea...

Sunt in recreatia mare!

...A trecut mult timp...Ma invarteam printre flori, fluturi si gaze...Acum au ramas si ele dar s-au adaugat 25 de pitici care mai de care mai agitati si mai obraznici, saptezeci de mii de hartoage din care de-abia mi se mai vede nasul, hartoage neaparat de intocmit intr-o institutie numita gradinita, sapte discipline de facultate pe primul semestru, o caruta de carti de citit, corelatii si conspecte-pregatire pentru sustinerea licentei care se pare ca va fi compusa din 2 examene scrise (bagam in noi teorie pana ne iau neuronii foc), alte zeci de mici alte treburi zilnice de facut...rezulta...EU...stresata, obosita, cu niste cearcane cat galeata, cu suflet si minte de robotel, "nu aude nici nu vede...."
....Asa ca anul asta iau pauza- recreatia mare! Pauza de iubire, suferinta, bucurie, incantare, intalniri si declaratii, bla, bla, bla....Sunt robot si unicul meu scop e sa iau licenta!!! Nu ma intrebati la ce-mi va ajuta...Nu ma vad psiholog...as plange langa toti pacientii mei...Poate se merita totusi pentru cei 70 de ron in plus la salariu si...cateva enigme elucidate din universul meu cel atat de incurcat si de neinteles pentru ceilalti...
Ce e cel mai important: am avut curaj sa cred ca pot, acum chiar pot, voi putea pana la capat!

"Nu uita...

Sa nu uiti...niciodata cine esti..."

Replica asta imi rasuna in cap de ceva vreme...Am inteles perfect ce inseamna sa faci compromisuri in viata, mai ales cu propria ta persoana. Am ales caile gresit, i-am pus pe altii mai presus de mine, am gandit cu inima si iubit cu mintea...Nu-mi fac procese de constiinta ca as fi egoista caci ma cunosc indeajuns sa stiu ca nu e asa....DAR...trag linie...si ma intreb: cum se face ca in continuare sunt al dracului de singura printre atatia prieteni, colegi...oameni...De daruit, am daruit tuturor...de fiecare data cand am putut...

Inseamna ca undeva ceva nu a mers bine...

Probabil la capitolul "Am uitat cine sunt"...Am uitat ca pot, am uitat ca am voie sa visez, am uitat ca vreau sa cant, am uitat ca pot depasi piedicile existentei noastre de om, am uitat ca pot termina facultatea pe care visam sa o fac...

Pur si simplu cred ca lucrurile nu au vrut sa iasa asa cum am vrut eu!...Pana acum...