Am crezut ca va fi usor...Am crezut ca voi putea sa razbesc...Am crezut ca merge sa traiesti si fara speranta, impunandu-ti doar niste reguli de genul "asa trebuie"...sau..."asa e mai bine"...Am crezut ca voi invata sa traiesc fara sa ma gandesc la tine, fara sa mai sper la tine, fara sa te mai iubesc...E foarte ciudat cum de fiecare data cand mintea mea te neaga cu disperare, inima mea te ia si mi te aduna din fiecare celula a fiintei mele...Retraiesc fiecare moment cu senzatii inzecite...Innebunesc? Construiesc eu ceea ce vreau sa iubesc? Stiu, inca mai sunt capabila sa stiu si sa simt (uneori atat de tare ca ma simt coplesita), ca nu ma insel! Tu erai prietenul meu cel mai bun...nu-mi amintesc sa fi fost altcineva...fugeam de acasa doar ca sa te vad, stiind ca esti bolnav...Te gaseam in pijamale, invelit pana la ochi in plapuma...Te ascundeai...Si acum te ascunzi...Insa nu mai stiu unde sa te caut...Daca ai avea curajul sa iesi din plapuma care te acopera si sa crezi in noi...
Stiu doar ca intotdeauna mi-a fost dor de tine! Nu ma saturam niciodata de universul acela magic ce se nastea din noi doi...Chiar si atunci cand ma alungai, chiar si atunci cand te plictiseai de tacerea mea, eu tot te voiam, mie tot imi era dor de tine!
Visez de multe ori ca e Revelionul! Insa de fiecare data parca petrecerea se desfasoara fara mine, se ciocnesc pahare, lumea e fericita...numai eu nu...Am zis ca asta inseamna un nou inceput dar...de fapt visele astea vor disparea in momentul in care voi ciocni paharul de sampanie langa cel pe care il iubesc. Va veni oare un alt revelion fara tine? Se va naste un alt inceput, din nou, fara tine? Va veni un alt an in care deznadajduita voi construi cu ramasite de speranta puterea de a merge mai departe?
"Printre atatia spini, cum sa-ti spun "te iubesc"???????"
Sa ma ierti daca iti tulbur nepasarea...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu