As vrea sa pot scrie ceva vesel...Dar din pacate sunt din ce in ce mai secata de zambete...Numai o singura persoana ar stii cu siguranta cum sa ma scoata din starea asta invitandu-ma la un concert folk (cu Emeric Imre daca se poate, ca vreau si eu sa-i vad dintii lipsa!!!) si facandu-mi morala, ca un om mare si intelept...Nu credeam sa ajung sa scriu un articol despre acea persoana dar...lucrurile cu adevarat valoroase ti se intampla la batranete...Asa am descoperit eu pe langa mine, un "om mare" cu suflet de copil cu cercei in toate culorile inventate in lume (imi place la nebunie cand isi pune cercei).
E ciudat, dar numai cand ma gandesc la ea si la micile si putinele noastre amintiri de prin Bucuresti (de cand a devenit ea "om mare"), parca ma mai linistesc.
Si nu pot sa nu-mi amintesc si vremurile de mult apuse ale "Gastii de la scoala", in care cei mici ii spionau pe cei mari si cu cea mai mare invidie (sau poate admiratie), isi spuneau in gand "Lasa, ca ma fac eu mare!"...
Destul de tarziu, dupa cum spuneam, am aflat eu ce se afla in sufletul acela pe care eu il credeam lipsit de griji. De fapt am intuit. Mare asemanare...Ceea ce am gasit acolo cu ceea ce era in sufletul meu...Sa fie oare o incurajare reciproca, mutuala, de a merge mai departe si de a spera?
Indiferent de ceea ce a fost, este sau va fi, important ramane faptul ca exista cineva pe lumea asta care nimereste foarte bine momentele in care am nevoie sa aud si eu ca orice om "te iubesc".
Si credeti-ma, deocamdata e singura persoana care face acest lucru. Si pentru asta nu pot decat sa spun si eu:
"Monic, multumesc ca existi! In seara asta, daca nu scriam despre tine, nu zambeam!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Nici nu stii cat inseamna asta, te iubesc tare tare si chiar daca nu sunt mereu acolo, de fapt plutesc :))
Si o sa vin la Constanta si mergem pe plaja la Folk You!
Trimiteți un comentariu