Evadare

Ei da, am reusit sa evadez pentru 2 zile din Constanta asta cu care mi-am obisnuit zilele de 7 ani incoace...Ideea a venit, propunerea a fost scurta, am aranjat treburile si sambata ma aflam in microbuzul care avea sa ma duca la Tulcea prietenei mele, orasul cu pomi si oameni linistiti...Am redevenit pentru 2 zile nebunele care aveau "idei traznite", ce nu se dadeau inapoi de la nimic in a le implini. Asa am ajuns noi pe negandite la...Mahmudia, orasel pe care nu-l vazusem niciodata (de altfel nu cunosc nici macar 80% din judet dar mi-am promis si eu si prietena mea sa mai reducem din procent)...Am admirat maretia dealurilor impadurite ce mie imi amintesc de golul in stomac pe care l-am avut cand am zarit pentru prima data muntii; am ascultat linistea Dunarii in drumul ei spre mare, tanjind in a afla misterul Deltei Dunarii ce se mijea in fata ochilor mei; am urmarit pestii de la Mahmudia, mai mari si mai mici cum isi scoteau capete din apa in jocul lor (cred ca voiau sa admire superbul apus de soare); am salivat din belsug cand am zarit tarlalele de porumb cu stiuletii numai buni de fiert si gandind la placerea deosebita pe care o am cand savurez "acest produs alimentar" atat de romanesc... Si ca veni vorba de romanesc...Am iubit soseaua romaneasca destul de "ranita" ce ne-a dus pana capatul calatoriei noastre si inapoi...Apoi, trebuie sa spun, ca sunt mandra de prietena mea, care e intr-adevar, un "sofer veritabil"....si stim noi de ce...
Duminica alte drumuri, alte ganduri, o mica intalnire cu Doamne-Doamne la o manastire pe care o iubesc mai ales pentru locul unde e amplasata si pentru peisajele de langa ea...
Concluzii....hmmm...m-a surprins si pe mine cat de relaxata m-am simtit dupa evadarea asta (promit ca o voi repeta de cate ori voi putea....). In al doilea rand uitasem cum miroase vara seara si noaptea, intr-un oras cum e Tulcea. In al treilea rand...ce multe lucruri pot face daca vreau!...m-am simtit libera....stiti voi, sentimentul acela care iti da fluturasi in stomac si aripi de zbor...
Data viitoare merg la Atmagea...Nu stiti ce e asta si unde e??? Cumparati-va o harta a Tulcei, cautati localitatea si...mergeti....e un satuc sarac cu o padure langa (e satul unde s-a nascut mama!)...oricum tot judetul Tulcea ca si intreaga noastra tara sunt frumoase de-ti taie rasuflarea. Si asta pentru cei care stiu sa aprecieze lucrurile simple dar cu adevarat valoroase...Chiar sunt mandra ca sunt romanca din punctul asta de vedere...

Pienso en ti...

Cand am auzit prima data piesa asta, in timp ce vedeam filmul "Iubire in timpul holerei", pentru cateva secunde mi s-a oprit respiratia...Am cautat sa-mi aduc aminte timbrul vocii, pe care cu siguranta il mai auzisem undeva...Am intuit ca e vorba de Shakira, am cautat piesa si de atunci o ascult de 4-5 ori de cate ori am ocazia...tanguire plina de dor...pentru cei ce stiu cu adevarat ce inseamna asta...
Sunt tentata sa vorbesc despre el, despre noi, despre amintirile si visele noastre...mai ales ca imi invart si cutitul in rana, ascultand piesele "lacrimogene"...Gandesc in perspectiva si-mi dau seama ca nu am cuvinte sau cel putin nu stiu eu sa le potrivesc atat de bine incat sa exprime ceea ce trebuie...Caci el, e un om normal, la fel cum amintirile noastre sunt ca ale oricarui dintre noi...Bineinteles, fiecare crede ca lumea lui, in care intra si "el" sau "ea" e deosebita...Poate ca asa este...Insa eu deja simt ca in aceasta lume a mea din care face parte si "el", eu ma sufoc! Mi s-au tocit amintirile, mi-a ragusit gatul cantand melodiile noastre, mi-au secat ochii si mi s-a ingropat sufletul...Am devenit o insensibila sau poate muuult mai pretentioasa (nu mai plang la filmele indiene - ha, ha, ha!)...
"Micuto, spune-mi ce s-a intamplat?/.../In ochii tai nu sunt sperante pentru ziua de maine/Cat de mult urasc sa te vad asa/ Nu e nici o cale sa negi/ Pot vedea ca esti atat de trista si tacuta/ Micuto, spune-mi adevarul/ Ai un umar pe care poti sa plangi/"....
TREBUIE SA MA OPRESC ! Ca devin patetica...Strang din dinti...
Si uite asa mai trece inca o zi...

Despre mama

A plecat mama inapoi acasa! Reusisem sa o convingem sa vina la noi pentru cateva zile. Si dupa ce ne-a "bantuit" cu glumele, imbratiserile si "pupurile" ei, a plecat inapoi...A ramas totul pustiu, la fel de plictisitor ca inainte. Cu ea totul imi parea mai usor. Si asta nu doar pentru faptul ca ma ajuta la treaba, ci si pentru ca ma linistea simpla ei prezenta. Cand sunt langa ea nu ma mai gandesc la felurile de mancare pe care trebuie sa le gatesc maine, daca am frigiderul plin, daca am cu ce sa ma imbrac, daca e sau nu curatenie in casa, nu ma mai intristez ca am 30 de ani, si mai ales, nu simt si nu mai aud strigatele si observatiile mamaicii care ma "dispera". Cu ea alaturi nu bag in seama astfel de lucruri, probabil ca le fac mecanic...Sau poate simt nevoia sa am pe cineva drag alaturi, care sa ma accepte si sa ma iubeasca asa cum sunt, cu toanele si strambaturile mele, cu glumele mele prostesti si mai putin inteligente...Am ramas ciudat de singura...eu cu cartile si visele mele.

Acasa...

...Nu am mai scris de mult timp. Si asta pentru ca a fost o perioada mai incarcata cu tot felul de treburi cotidiene ce nu suportau amanare. Printre ele insa, s-a strecurat un eveniment deosebit: mama a implinit o varsta frumoasa, (LA MULTI ANI, MAMA DRAGA!) motiv pentru care duminica dupa-amiaza ne-am prezentat la casa parinteasca din satul natal. Ne-am gatit, am impachetat cadourile, am umplut porbagajul masinii cu de toate pentru toti (inclusiv mancare pentru caini si pisici) si am pornit. Parca aveam furnici in talpi, pe care nu stiam cum sa le imblanzesc timp de doua ore cat a durat drumul. Am admirat holdele de grau, culturile de floarea soarelui si copacii inverziti de pe marginea drumului, cu gandul la tot ce inseamna "acasa". Nu am uitat cuibul de berze pe care il urmaresc de asta-primavara, cuib in care acum se gaseau 5 vietati "aducatoare de copii". Intrarea in sat...hmmm, fluturi in stomac...
Mama ne astepta...cred ca atunci cand voi avea si eu copii imi voi da seama ce inseamna sa astepti sa-ti vina copiii acasa...Restul, cel cu masa intinsa, musafiri, gratar, alergatura, cunoasteti...Insa dupa tot "zbuciumul" acesta a urmat si o foarte mica parte frumoasa, care a facut cat toate celelalte la un loc: o tigara fumata la lumina stelelor, in aer curat si nepoluat, mirosind a "regina noptii", intr-o liniste in care se mai auzeau doar greierii...Doamne, ce-mi plac noptile de vara acasa! Pentru ca de acolo mi-am incarcat eu toata tolba cu amintiri frumoase pe care o port si acum in suflet, cu toata mandria! Si ce as mai da sa se intoarca anii inapoi si sa ma mai pot bucura in voie de toata maretia asta a naturii!...As fi vrut sa dorm in iarba, laolalta cu greierii si furnicile, sa ascult tacerea pamantului, sa respir pana la sufocare miresmele noptii si sa visez optimist la soarta vietii mele...

O zi din viata mea...

E drept ca ma trezesc destul de tarziu, la 7.30, in fiecare dimineata. Am tabieturile mele, printre care nelipsita cafea (fara cofeina amestecata cu coffeta) si nelipsita tigara. Privesc cerul, adulmec zarile trezite, pline de zgomote si aerul curat de dimineata. "Pun tara la cale", trecand in revista tot ce mi-am propus de facut, privind cum 2 matzi-copii se zbenguiesc pe tulpina zarzarului din fata casei, sub ochii protectori ai matzei-mame...Ma ridic, caci intotdeauna imi fumez tigara "pe vine"...Apare prima ameteala din multele de pe parcursul zilei...tine cateva secunde, celelalte sunt mai smechere, tin si cate o jumatate de ora......Imi revin si intru in casa. Peste putin timp sunt gata, in cateva secunde sunt deja pe strada. Pornesc si gandesc ca incepe o noua zi...Din spatele meu se aud fluieraturi, din partea muncitorilor ce lucreaza la a nu stiu cata vila de pe strada noastra...Ii injur in gand si merg mai departe...Daca nu as fi fost singura...Ajung la locul de munca...Ma asteapta 2 mosuleti si o babuta la usa si-mi zambesc de parca l-au vazut pe Dumnezeu: "Bine ca ai venit, maica, pisica mea nu mai avea de mancare!"...Gandesc: "Chiar sunt un Dumnezeu, al cainilor si al pisicilor! Pot sa le dau de mancare ce vreau, sa le recomand chiar si un rahat, ca ei ar fi in stare sa-l cumpere"...Cica am putere mare de convingere...Hmmm! Ma simt in largul meu la locul asta de munca...Nu mai sunt "muta", "ciudata","rusinoasa"...Aici simt oamenii ca au suflet cald si deschis si stau sa palavragesc cu ei lucruri banale, simple...Nu mi-e frica deloc ca ceea ce spun va fi rastalmacit, sucit si rasucit pe toate partile, ca in alta parte...Aici primesc caldura si dau caldura (pe langa mancare pentru caini si pisici). Si oamenii ma privesc in ochi. Si ochii lor sunt plini de griji din care insa isi plamadesc speranta si zambete...Si-mi dau si mie din zambetele lor....Copii, tineri, indragostiti, frati, bunici, mamaici si tataici, mame si tati...Toti imi trec pragul...Si toti ma saluta cu un politicos "saru` mana" sau "buna ziua"...Eu imi ridic ochii din cartea pe care o citesc...Ii privesc...Ii intreb...Ma intreb ce taina a vietii ascunde fiecare? Ce poveste se afla dincolo de acei ochi si acea voce pe care o aud salutandu-ma cu respect?...Trec orele...numar bani...predau tura...din nou pe drum...a, da, aveam de facut niste cumparaturi...Iar aud fluieraturi...Daca nu as fi fost singura...Cat de mult il iubesc...Ma admir egoista ca duc asemenea povara pe umeri...Dar lacrimez...E grea povara....Ce bine ca am ochelari de soare!...Ajung acasa, fac un dus...Recapitulez ce am de facut....Ca de obicei, nimic interesant! Da, dar cate ganduri interesante imi trec cat fac acele lucruri neinteresante!...Si iar carti...Se face seara...Imi place seara, cand se linistesc toate...Incepe sa se imparta pijamalele peste lume...Gandesc ca as vrea pijamale din stele si perna sa-mi fie bratul lui...Dar visez prea mult...Pe bratul lui se odihneste probabil altcineva...Merg sa fumez...o ultima tigara, pe ziua de azi...Simt cum am toate poeziile de dragoste din lume in mine...As vrea sa scriu si eu una in care sa-mi vars toata vapaia, tot dorul si toata tristetea singuratatii...Ma rezum insa la a zambi lacrimand...Maine va fi o noua zi...Poate la fel ca cea de azi sau...poate nu...

Despre carti, tigari si...potriviri

Uitasem cat de placut este sa iti petreci timpul citind. Am ales din cutia cu comori o carte la intamplare, am inceput sa o citesc si am avut acel sentiment pe care nu l-am mai simtit de mult: acea curiozitate de a afla ce intampla cu personajele, imbinarea analizei psihologice realizate de autor si firului narativ, rezultatul reflectiilor proprii asupra a ceea ce citesti si, de ce nu, mandria ascunsa a faptului ca te numeri printre putinii oameni care nu se mai afla in fata calcuatorului, ci in fata unei adevarate taine pe care multi nici nu au descoperit-o inca. Inca mai visez sa am un hamac al meu in care sa citesc la umbra unui copac. Cred ca pentru mine reprezinta cel mai placut mod cu putinta de a ma bucura eu cu mine insami. Desigur, dupa acela de a sta culcat pe iarba si a privi un cer instelat...Am trait o asemenea experienta demult, intr-o noapte de vis as putea spune, si am avut senzatia ca pot cuprinde pamantul cu bratele si ca eu, mica furnica, fac parte din univers. Asa ma simt si cand citesc. Hmmm, o furnica cititoare, ca aceea a lui Arghezi, ce putea fi transformata intr-o virgula (ce mult imi place poezia aceea!)...Da, asta e combinatia perfecta: sa citesc ascultand "Diligenta cu papusi" a lui Tudor Gheorghe.
Cat depre tot ce se intampla in viata reala, astazi m-am gandit, printre altele, ca probabil peste o luna, cand vor aparea pachetele de tigari "horror", cum le spun eu, ma voi lasa de fumat sau in cel mai rau caz, voi fuma mai putin...
De asemenea e mare lucru sa intalnesti persoana potrivita la momentul potrivit pentru ca viata sa nu ti se mai para atat de trista si plina numai de nenorociri. Multumesc, deci, DDD!
Deci: cititi, fumati mai putin si incercati sa priviti in ochi o persoana care va iubeste cu adevarat! Veti fi mai putin tristi!