Cand am auzit prima data piesa asta, in timp ce vedeam filmul "Iubire in timpul holerei", pentru cateva secunde mi s-a oprit respiratia...Am cautat sa-mi aduc aminte timbrul vocii, pe care cu siguranta il mai auzisem undeva...Am intuit ca e vorba de Shakira, am cautat piesa si de atunci o ascult de 4-5 ori de cate ori am ocazia...tanguire plina de dor...pentru cei ce stiu cu adevarat ce inseamna asta...
Sunt tentata sa vorbesc despre el, despre noi, despre amintirile si visele noastre...mai ales ca imi invart si cutitul in rana, ascultand piesele "lacrimogene"...Gandesc in perspectiva si-mi dau seama ca nu am cuvinte sau cel putin nu stiu eu sa le potrivesc atat de bine incat sa exprime ceea ce trebuie...Caci el, e un om normal, la fel cum amintirile noastre sunt ca ale oricarui dintre noi...Bineinteles, fiecare crede ca lumea lui, in care intra si "el" sau "ea" e deosebita...Poate ca asa este...Insa eu deja simt ca in aceasta lume a mea din care face parte si "el", eu ma sufoc! Mi s-au tocit amintirile, mi-a ragusit gatul cantand melodiile noastre, mi-au secat ochii si mi s-a ingropat sufletul...Am devenit o insensibila sau poate muuult mai pretentioasa (nu mai plang la filmele indiene - ha, ha, ha!)...
"Micuto, spune-mi ce s-a intamplat?/.../In ochii tai nu sunt sperante pentru ziua de maine/Cat de mult urasc sa te vad asa/ Nu e nici o cale sa negi/ Pot vedea ca esti atat de trista si tacuta/ Micuto, spune-mi adevarul/ Ai un umar pe care poti sa plangi/"....
TREBUIE SA MA OPRESC ! Ca devin patetica...Strang din dinti...
Si uite asa mai trece inca o zi...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu